Buna, sunt CristinaC si sunt bloggerita veche

In noiembrie 2006, adica acum exact 5 ani imi faceam primul blog. Nu am recunoscut niciodata ca e al meu. O fac acum, in premiera, pentru ca am recitit cateva din posturi si imi place inca de mine cea de atunci: http://brizbriz.blogspot.com/.

In octombrie 2007 am trecut pe un alt blog, http://cristina-constantinescu.blogspot.com, pe care am scris constant sau cu intreruperi mari pana la finalul lui iunie anul acesta…

… cand m-am mutat cu arme si bagaje (arhiva si tot) pe https://cristinaconstantinescu.wordpress.com. Unde am locuit pana acum…

… cand mi-am cumparat in sfarsit domeniu. As fi facut-o si pana acum, dar sa fiu sincera nu m-am decis la un nume. Noroc cu Twitter-ul care m-a „consacrat”: @CristinaC.

Azi am luat domeniul, urmeaza sa ii dau o forma acceptabila si sa ma mut iar. Poate pentru ultima data.

De ce se schimba ora?

In fiecare an, Romania, ca si multe alte tari ale lumii, muta vara ceasul cu o ora, pentru ca toamna sa il mute la loc. Sa fiu sincera, pana acum nu m-am intrebat care e treaba, de ce facem asta.

Da, bine, inteleg utilitatea: zi mai lunga, timp mai mult vara pentru viata personala, cea dincolo de birou. Dar nu am stiut explicatia care a stat la baza acestei decizii si, mai ales, nu i-am cunoscut pana acum, globalitatea.

O scurta istorie si explicatie a cursei anuale pentru mai multa lumina a zilei. Sau, cum zice clipul, the annual madness that is daylight saving time.

Cu furie, nervi si draci, din nou, despre fumat

Sunt, de cativa ani buni (spre 10), persoana cea mai obsedata de fumul de tigara inspirat pe care o cunosti.
Suntem prieteni / cunostinte si ne-am certat cel putin o data despre faptul ca fumezi in camera inchisa in care sunt eu.
Cand plec in vacanta ma gandesc cate persoane din grup fumeaza, cati nu, si fac strategii (cu luni inainte), adun argumente legate de felul in care sa evit sa se fumeze in camera unde sunt eu.
Desi imi place sa dansez, sa ies la distractii si sunt sociabila mai mult decat permite legea, evit locurile in care se fumeaza – cluburi, baruri. Cu obstinatie, de vreo 3 ani incoace. Pot spune chiar ca m-am inrait pe tema asta. Toleranta mea e deja spre 0.

Mor de nervi ca trebuie inca sa explic de ce… fac atata caz.
De ce cand stau intr-un loc public (implicit unde se fumeaza) deschid toate geamurile.
De ce sunt frustrata ca intr-un grup de 20 de persoane, daca sunt 2-3 fumatori stam in salon de fumatori.
De ce mor de nervi ca ceilalti nefumatori nu gasesc nimic in neregula sa stea sa inghita fum cu nemiluita si nu fac opozitie si nu ii marginalizeaza pe fumatori, impiedicandu-si astfel PRIETENII sa se sinucida.

Pentru toti cei cu care care am avut macar o disputa despre fumat, iata argumentele mele:

1. Eu nu mai fumez de cativa ani. Ma privez de aceasta placere pentru ca nu vreau sa imi stric sanatatea. Nu sunt de acord sa mi-o strici tu.
2. Daca totusi stam intr-un loc unde se fumeaza, hai sa deschidem un geam. Aerul (desi cei mai multi ii ziceti „curent”) nu ne omoara. Fumul de tigara ingerat pasiv sau activ da.
3. Producatorii de tigari nu ne-au facut niciun bine incat sa fim de acord sa ii platim zilnic cu multi bani, viata noastra si a prietenilor nostri.
4. Romania inca ia spaga de la acesti producatori de tigari. Spaga mare, prin faptul ca nu interzice fumatul in locurile publice asa cum a facut-o aproape toata Europa. Fumatorii participa la spaga. Doar ca nu se aleg cu bani, ci cu bube pe plamanii lor si ai familiilor si prietenilor lor pasivi.
5. Traim intr-un oras foarte poluat. Refuz sa suplimentez nivelul de aer nociv pe care il respir cu fum de tigara.

Saptamana trecuta am fost la Sala Polivalenta, la concert la Morcheeba si The Amsterdams. Sponsori: Marlboro si Finlandia. In sala s-a fumat fara limite.
O adunatura de oameni care si-au unit fortele si au organizat un eveniment unde s-a fumat fara limite intr-o sala de concert. E o mare reusita pentru anul 2011. E din ce in ce mai rar: deh, Europa nu permite asa incalcari ale regulilor de prevenire a incendiului si a celor de sanatate. Cetatenii europeni isi cunosc mai bine drepturile. Noi stam si inghitim. Otrava. La propriu!

Si un mesaj de final pentru nefumatori: marea problema a faptului ca ne expunem la fumul de tigara in cluburi NU ESTE MIROSUL HAINELOR SI AL PARULUI de a doua zi!!! Deloc.
Riscul imbolnavirii pentru fumatorii pasivi este mai mare decat pentru cei activi. Cei activi au plamanii pregatiti, antrenati, adaptati. Informati-va! Veti fi uimiti.

De week-end, de la o nunta unde mirii probabil au primit o casa noua (:P)

Pentru ca pentru mine acum incepe week-end-ul. Muntele ma asteapta pe mine si pe 26 din cei mai apropiati prieteni ai mei. :))
Pentru ca le-am promis unora din acesti 26 de prieteni ca ii voi distra cu clipul asta, mai ales ca unii tocmai ce au facut „pasul” cel mare.
Pentru ca nu am mai scris demult pe blog, dar imi doresc.
Pentru ca mor de ras de fiecare data.

Mersul la sala e ca mersul la dentist. Not.

http://web-spot.ro/banners/fitcurves/285×130.swf
<!–

Nu? Decat sa te duci la sala sau la dentist mai bine bei un pahar plin ochi de pelin. In care torni si putin ulei de ricin pentru… senzatii tari. Si asa e ca asociati transpiratia si durerile musculare de la sala de fitness cu extractia unei masele sau o obturare de canal? :))

Errrr… wrong! Eu in urma cu cativa ani am gasit dentistul perfect. La care, atunci cand e nevoie, ma duc cu drag. Ca stiu ca nu o sa ma doara nimic si ca o sa fie chiar putin distractiv. Dar ma rog, despre Laura intr-un episod viitor. 🙂

Voi acum stiti deja ca vreau iar sa laud sala mea de fitness-pereche si implicit pe mine sa ma laud ca ma tin de treaba si ma duc aproape zilnic. Asa ca trec la subiect: am fost si la ZUMBA, tot la FitCurves. Si mi-a placut! Si o sa ma mai duc pentru ca e fun, si e cu muzica frumoasa, si invat sa si dansez dansuri latino-americane, nu numai sa imi lucrez grupele de muschi, si rad mult.

Cel putin asa de mult am ras cand am fost acolo saptamana trecuta cu Pietricel, Anurim, Raluxa si alte fete cucuiete pe care le pup si le salut. 🙂

Serviti va rog ceva poze.

Se inchide Centrul Vechi din Bucuresti? :O

In dimineata asta m-au asaltat stirile conform carora s-ar inchide Centrul Vechi. Nu stiu despre ce e vorba, dar ceva-ceva trebuie sa fie. In ultimult timp am tot citit in presa diverse „catastrofe” pregatitoare parca.

Ba ca s-ar construi Catedrala Mantuirii Neamului langa Hanul lui Manuc. Am si fost acolo si chiar s-a turnat o fundatie enorma. De altfel am citit chiar ca la Palatul Parlamentului se construieste doar o catedrala miniaturala, cat o biserica normala, urmand ca adevarata Catedrala sa fie in alta parte.

Ba ca interese imobiliare importante ar face sa se inchida zona pentru a se reabilita cladirile vechi, cu bulina rosie si a se inlocui cu centre comerciale noi.

Oricare ar fi adevarul, un lucru e cert: Centrul Vechi e cel mai bun lucru care s-a intampla Bucurestiului de cand locuiesc eu aici. Asa cum e, cu ruine, cu case darapanate, cu locatari ilegali, cu scandaluri. Sper ca autoritatile sa constientizeze potentialul pe care care zona il are pentru locuitori si pentru turisti. Sper sa lase pe un loc secundar potentialul material pe care l-ar fructifica in urma unei eventuale „vanzari”.

Pareri? Petitii?

Au mai scris despre asta Cabral, Chinezu, Locke, Roxana, Doru Panaitescu, Mad Pinguin.

Ceasul rau, pisica neagra

Ieri am constatat ca toate lucrurile importante pentru mine, cele care ma ajuta sa comunic si sa ma misc, sunt intr-o masura sau mai mare bulite.

Blackberry-ul meu s-a spart si se mai tine intr-o ata. La propriu adica: l-am legat cu o ata. Nu stiu daca din cauza asta sau nu, dar nu imi mai merge nici netul pe el. Adio twit-uri in miscare, adio postari pe facebook. Adio „i will never be borred again”.

Bicicleta a ramas intr-o singura frana. Plus ieri mi-a cazut lantul si m-am oprit in mijlocul Pietei Vitan, am pus-o cu roatele in sus si am mesterit-o. Ma scaldam in vaselina pana la coate. In plus, scartaie de zici ca sta sa se rupa. De ce nu s-o compensa? Vaselina in exces de pe lant sa se duca la locul rau scartaitor…

Masina Galbena a facut pana. Acum o luna! De atunci mergem cu roata de rezerva. Nu pare dramatic? Sa conduceti voi o masina cu 3 roti de tractor si una de semicursiera. Sa vedeti cum vi se rupe sufletul cand fix cu roata „de bicicleta” dai intr-un gropan, in timp ce grasele si solidele ei surate se lafaie pe asfalt lin.

Sigur e o conspiratie mondiala. Dar ce vrea ea sa-mi spuna?

Concert tribut Amy Winehouse cu Maria Radu, Nico, Rona Hartner si Paul Seling (foto si video)

Marti am fost la concertul tribut in memoria Amy Winehouse, organizat de Events, sponsorizat de Ciuc si sustinut de Maria Radu, Nico, Rona Hartner si Paula Seling.

Eu ma dusesem sa o aud pe Maria Radu si eram curioasa de Rona Hartner. Pe prima o urmaresc demult, inca din perioada colaborarii cu Vank sau a piesei „M-am indragostit un pic”, pe care a si cantat-o aseara. Pe a doua nu o auzisem niciodata cantand, dar auzisem ca orice aparitie a ei se lasa cu show. 🙂

De Nico si de Paula Seling nu aveam decat pareri de bine. Dar nici nu m-as fi omorat sa ajung la vreun concert de-al lor. Mi se parea ca au ramas blocate intr-un moment al „muzicii usoare romanesti”. E… nu e chiar asa. Nico a cantat doar doua piese, foarte misto interpretate.

Paula Seling insa a cantat spre o ora si pot sa va zic ca am devenit fan. Fata stie muzica. Da, e blocata intr-o combinatie de Monica Anghel si Luminita Anghel, cel putin in ceea ce priveste alegerea pieselor. Dar cand o scoti pe ritmuri black, maaaan, the girl can sing! 🙂

Vreau doar sa auziti versiunea „Back To Black” a Paulei.

Si pozele, marca proprie.

How to put a… (completati spatiile albe)

Suntem ceea ce gandim.
Suntem cei cu care ne insotim.
Suntem produsul scolilor pe care le-am urmat.
Suntem varianta mai noua, (nu neaparat) imbunatatita a parintilor nostri.
Suntem 70% apa.

Suntem ceea ce ne sugereaza Google ca suntem?

Mi-am cunoscut sala de fitness pereche

Stiti cum se zice ca fiecare avem pe lume un suflet-pereche? Si sufletul ala pereche vine cand te astepti mai putin, dupa ce ai testat mai multe suflete care s-au dovedit gresite pentru tine. Si sufletul asta pereche umple toate golurile pe care nici nu le constientizai. Are exact trasaturile pe care ti le doresti, te pupa daca iti plac pupaciosii, petrece daca iti plac petrecaretii, se aventureaza daca iti plac aventurosii.

Asa e si cu mine si salile de sport. Am incercat multe. E drept, eu de fapt cautam un bazin de inot. Si uite asa am testat si sali de fitness, ca vin la pachet de multe ori. In plus, cand am gasit bazinul de inot perfect, s-a dovedit ca cele 100 de bazine efectuate per sesiune nu au deloc efectul scontat. De a-mi scadea greutatea fundala adica. 😀 Si iar da-i si lupta, si cauta, si intreaba o lume intreaga.

Stiam ce caut. Vizualizam antrenamentele la sala-pereche in visele mele de primavara, cand lupta cu kilogramele e cea mai apriga, pentru ca vine vara.

Stiam ca trebuie sa fie intense pentru ca am multa energie. Scurte pentru ca nu-mi place sa transpir pe perioade lungi de timp. Insotite de muzica motivanta data tare, ca sa ma simt ca intr-un film cu sportivi de performanta. Intr-o locatie centrala, cat mai aproape de casa, pentru a ma deplasa cu bicicleta. Cu traineri fun si care stiu sa imi recomande miscari speciale, potrivite cu mine si constructia mea fizica.

Si am gasit-o! Si va povestesc si voua despre ea, poate o identificati si voi ca fiind sala-pereche.

Se ia o camera patrata, cat o sufragerie de mare. Se aseaza in ea, intr-un cerc larg, aparate de fitness noi, ultimul racnet, care lucreaza in sistem hidraulic. Asta inseamna ca nu sunt de-alea clasice, cu greutati, ci din alea care lucreaza cu aer dozat direct proportional cu efortul depus: cu cat tragi mai tare, cu atat ele se opun mai tare. Aparatele se intercaleaza cu un numar egal de steppere. Uite:

De ce imi place? Pai sa luam pe rand ce va ziceam mai sus:
Antrenamentul e intens. Fiecare aparat lucreaza sustinut, timp de 30 de secunde, o grupa anume de muschi, urmat de stepper care ii relaxeaza si ii ajuta sa se dezvolte. Transpiri o fantana, vorba Roxanei.
Antrenamentul e scurt. Dureaza 30 de minute. 3 ture de aparate si de steppere, a cate 30 de secunde fiecare. Scurt si la obiect. Cardio, forta, stretching la final si gata!
Antrenamentul e insotit de muzica motivanta plus de o voce inregistrata care te anunta cand trebuie sa schimbi aparatul si sa incepi cele 30 de secunde de miscare.
FitCurves este la Vitan, foarte aproape de Bucuresti Mall. Uite aici pagina de contact. Ma desparte de sala o strada, respectiv Popa Nan.
Sesiunile de training sunt coordonate de Paula, Ana-Maria sau Ramona. Ele nu te scapa din ochi si iti indica miscarile potrivite cand vine randul stepperelor.

Asta e! Gata, i-am facut reclama. Pentru ca mie mi se potriveste manusa. Pentru ca de cand am intalnit sala asta ma simt mai bine. Pentru ca imi face chiar placere sa ma duc in fiecare zi.

Pe Facebook o gasesti aici – http://www.facebook.com/FitCurves

Lasa-mi o vorba sa imi spui cum ti se pare.

TOP 10 poze de vara din vacantele mele preferate – Corfu 2006

Anul asta, din motive de casa noua, am spus pas vacantelor de vara, celor care implicau huzureala la piscina sau la vreo mare albastra. Care ar fi insemnat plimbari pe sub palmieri si distractii nocturne pline de amintiri.

N-avem. Anul asta pas. Poate la anu’. Dar mi-e dor. Asa ca uite niste poze din vacantele mele de vara preferate. Mi-e pofta de multe poze, deci le iau in ordine. Prima parte: Corfu 2006. Urmeaza Barcelona 2007, Grecia continentala si Corfu 2008, Coasta de Azur 2009, Zakynthos 2009, Mykonos 2010.

Vacanta de vara din 2006, din Corfu. Stiti voi, „acolo locuieste sufletul meu” inca.

Aventuri blonde in marele oras – Disparitiile misterioase ale pisicii dracesti – Partea 2

La mine in casa, de aproximativ 8 ani traieste o pisica draceasca. Ea este facuta din catifea neagra si draci de aceeasi culoare. La prima vedere, nimic deosebit. Daca nu iei in considerare faptul ca ochii ei verzi lumineaza pe intuneric precum lanternele. Dar mai important, ca pisica draceasca are abilitatea de a disparea si aparea misterios, mai ceva ca Houdini.

Citeste si partea 1, ca sa intelegi contextul istoric.

Viata mea cu pisica draceasca mergea lin. Eu am mai imbatranit cativa ani, ea a crescut. Deasupra noastra plana inca misterul imposibilitatii ca o pisica abia nascuta sa sara de la etajul intai, dar lucrurile nu au fost niciodata dovedite. Cum ziceam, eram fericite. Eu imi gateam mancaruri bazate preponderent ingrediente cum ar fi pieptul de pui si ficatul, felurile preferate, ea torcea multumita.

Pana intr-o zi. Cand ajung acasa de la serviciu, bag cheia in usa, fac un pas in casa si astept sa mi se incolaceasca felina draceasca printre picioare. Dar nimic! Nu concepeam mersul prin casa fara a ma impiedica de o bucata de catifea neagra. Strig alintat: Freddie! Felina adorabila… Nimic! Sunt siderata: ma afla in fata unei premiere nemaivazute. Nici macar un sunet plin de repros pentru ca a stat singura o zi intreaga, nu tu un miorlait violent de foame, nicio mustrare sub forma unor hartiute tocate marunt-marunt prin casa. Nimic! Liniste si pace. O disparitie misterioasa se petrecuse.

Judec la rece: pentru a doua oara de cand o cunoscusem, pisica draceasca sarise pe geam. Cum? Geamurile erau inchise. Nu stiu. Cert e ca nu se mai afla in casa. Inima imi bate nebuneste, pulsul se accelereaza. Trebuie sa o gasesc! Trecusera ore intregi si ea n-a aparut. E de neconceput. Inexplicabil…

Dau fuga afara, in locul in care, cu ani in urma, pui fiind, alesese sa se intoarca la mine. Nu e. O strig disperata, o caut pe sub masini, in jurul blocului, prin canale. Strabat sute de metri de spatii verde, hatisuri complicate, nu prea curate si o zaresc! E speriata, disperata chiar. Mi-e clar ca vrea sa vina urgent acasa. O strig bucuroasa, se uita la mine. Stiti, ea e mai uimita asa… Ajung langa ea, dar ezita. Ma gandesc: desigur, vocea mea suna altfel aici, afara, fata de cum suna in casa. Reusesc sa o prind, o mangai sa o linistesc. Toarce. Plec cu ea spre casa, se zbate dar nu-i dau drumu. Trebuie sa ajung cu ea in siguranta acasa si acolo totul va fi bine.

Ajung cu greu in apartament, ea destul de ciufulita de stransoarea mea, eu destul de zgariata de de ghearele ei protestatare. Urc scarile, ajung in dreptul apartamentului si stupoare: o pisica gri ma astepta la usa. Ma uit la pisica draceasca din brate. Era uimita. Ma uit la cea gri. Uimita. Amandoua cu ochi beliti, verzi, diavolesti. Pisica gri se scutura si se scarpina. Din ea se ridica un nor. Cea neagra mi se zbate in brate. Ii dau drumul. Se intalnesc pentru o clipa, se confrunta, cea neagra se intoarce si pleaca in fuga. Cea gri mi se gudura catifelat si murdar de un picior. Imi lasa o dara de albeata.

Ma uit atent: e chiar pisica mea. O mangai pe cap. Varul alb prin care se tavalise dracoasa imi ramane pe mana. Si realizez. Fireste, e elementar: se deghizase. Reusise o noua disparitie prin mijloace demne de un magician. Bravo! Bravo! Bravo!

Izabela Barbu a scris povestea Jezebel de la banci la romante

Cum va ziceam aici, am avut saptamana trecuta ocazia sa o revad pe Jezebel intr-un cadru perfect pentru muzica ei: petrecere si antren de buna calitate la lansarea noului restaurant La Mama de pe Lipscani.

Anterior o ascultasem pe Izabela Barbu la un bal de caritate organizat pentru pictorul Bogdan Mihai Radu. Jezebel a sustinut atunci un concert cu muzica romaneasca interbelica, chansonette si melodiile Mariei Tanase. Am ovationat. M-am indragostit de o voce. Se joaca asa de bine cu melodia, cu vocea asta a ei incat, impreuna cu prietenii prezenti, am glumit spunand ca ar fi in stare sa sparga paharele aflate prin preajma.

Nu am gasit un exemplu pe youtube suficient de relevant, realitatea intrece inregistrarea, dar uite ceva care sa va faca o idee:

Dupa concert am stat si de vorba cateva minute. Mi-a povestit ca a lucrat in banci timp de 20 de ani pana sa aiba curajul sa faca pasul decisiv catre muzica. Mi i-a laudat pe cei 2 super instrumentisti cu care se insoteste, Ciprian Parghel la contrabas si Puiu Pascu la pian. M-a rugat sa ii trimit pe mail pozele pe care i le-am facut. Imi pare tare rau ca nu m-am straduit sa prind cadre mai bune. Promit sa ma revansez cu prima ocazie.

De ce scriu postul asta? Pentru ca vreau sa o tineti minte pe Izabela Barbu si data viitoare cand veti vedea trupa Jezebel cap de afis si o veti auzi cantand, sa va amintiti de blogul asta si de recomandarile de exceptie pe care le primiti aici. Totul e pe interes, nu? 😛

3 orase mari care NU mi-au placut

Sigur, am scris ca NU mi-au placut Atena, Viena si Londra mai mult de dragul titlului. 🙂 Fiecare este un oras incredibil. Diferenta au facut-o perioada nasoala in care le-am vizitat, sau faptul ca am stat foarte-foarte putin, sau pur si simplu lipsa chimiei dintre noi. Le-as mai da o sansa oricand… in special Londrei.

Atena a pierdut mult prin comparatia cu Salonic si orasele insulare, in special Corfu Town, Kerkyra, pe care il stiu ca-n palma si pe care il ador. Atena e imbacsita, aglomerata, veche si prafuita. In plus, Atena pe care am vazut-o eu era ca incinsa pe plita, pana la 50 de grade. Era asa de cald acum 3 ani cand am fost, incat chelnerii care ne vedeau ca ne indreptam spre terasa lor, scoteau deja canile mari de apa aburinda cu gheata, in asa fel incat sa se faca irezistibili si sa ne asezam la ei.
Am stat doar 3 zile in care am bifat cele mai importante atractii turistice pe o arsita care ne topea din picioare. Am locuit in zona Omonia (sau Omnia, sau Omones), zona centrala, foarte veche si foarte bantuita de pesti si prostituate. Noi am beneficiat de cartierul „alb”, dar 3 strazi mai incolo daca mergeai gaseai o oferta extrem de variata si exotica de negrese si negri care invitau la placeri care mai de care mai corporale.
De remarcat plaja Glyfada, pe care a gasit-o prea tarziu, la asfintit, in ultima zi, dupa ce pierdusem dimineata si amiaza pe o plaja aglomerata, murdara, oribila. Chiar si tarziu descoperita, Glyfada, plaja si clubul in aer liber, a facut o diferenta…

Londra probabil e un oras mult mai frumos decat am vazut eu in cele 3 zile. Problema, daca o pot numi asa, a fost ca am facut acolo lucruri asa de misto cu oameni asa de cool, incat orasul in sine a cam palit… Am apucat doar sa luam un bus turistic si sa facem o tura completa, plus sa dam o roata in London Eye.
Dincolo de orasul in sine, sederea a fost incendiara: am petrecut o noapte intreaga la Ministry of Sound, vestitul club londonez, in gradena VIP, am fost la concertul Madonna de pe O2 Arena si am nimerit in mijlocul Gay Parade, un spectacol de strada fantastic. O fraza speciala e de zis despre O2 Arena, mai ales in contextul deschiderii Arenei Nationale din Bucuresti. O2 Arena este o sala polivalenta in adevaratul sens al cuvantului: concerte, meciuri si competitii sportive de toate felurile. 20.000 de locuri asezate pe inaltime, scaune confortabile, cu spatiu generos de picioare intre randuri, zeci de cafenele si restaurante cu mancare pe care o poti lua linistit in sala fara sa te temi ca deranjezi pe ceilalti. De concertul Madonnei intr-un post special, dedicat celor mai tari concerte vazute de mine vreodata.

Viena aproape ca nu a avut nicio sansa de a intra in topul oraselor mele preferate. Am vazut-o in fuga, in jumatate de zi petrecuta in centru, pe un frig naprasnic de decembrie, dupa o noapte dormita partial. Veneam din Slovacia, unde ne-am petrecut Revelionul 2007. Imi amintesc doar ca rezistam jumatate de ora pe-afara, apoi ne ascundeam cate-o ora in vreun bar, restaurant, cu ceva cald in mana. In plus, total neinspirata, m-am gasit sa ma imbrac foarte subtire. Ce sa-i faci? Am gandit ca o sa sufere baba la frumusete. N-a suferit prea mult, dar nici Viena n-a vazut-o. Singurul lucru care m-a impresionat cu adevarat au fost ornamentele ramase de la Craciun, luminitele stradale, copacii impodobiti. Cred ca o ninsoare ar fi schimbat mult imaginea cu care am ramas.
Mi-a fost de ajuns insa pentru a-mi da seama ca nu e un oras pentru mine: prea rece, prea multa istorie, prea multe cladiri si „pietre”, prea putin sentiment.

Hai, ziceti si voi. Ce oras credeati ca o sa va dea pe spate si nu v-a dat? Si de ce?

Arena Nationala, un inceput frumos… Pareri?

Sambata noapte am fost si noi la Arena Nationala, am vazut-o in nocturna, pe la 2 jumate. A fost o noapte frumoasa: club True din centrul vechi, muzica live si Bacardi, apoi la stadion pentru cateva poze.

Arata asa cum ar trebui: curat, civilizat, impunator. Intr-un fel am crescut pe stadioane si terenuri de sport. Ceea ce face diferenta intre niste spectatori civilizati si unii care scuipa seminte pe jos este chiar locatia. Daca Arena Nationala va fi intretinuta asa cum trebuie, vom asista la multe actiuni frumoase acolo: meciuri, competitii sportive, concerte.

Nu ma intereseaza discutiile legate de Oprescu si de cine a inceput si cine a terminat acest proiect. Arata bine. Oricine ar fi fost implicat a facut treaba buna.

Tribuna oficiala are scaune de „piele” foarte frumoase si confortabile, aparent fara un model coloristic anume. Un sir de scaune este brand-uit cu noul logo „Arena Nationala”.

Restul tribunelor sunt tricolore. Vor inspira succesele echipei nationala si ale suporterilor ei fara a fi insa foarte intrusiv sau prea transant in ros-galben-albastrimea lor.

Ati fost sa vedeti noua Arena Nationala? Pareri?

S-a deschis un nou restaurant La Mama in centrul vechi, pe Lipscani

Aseara s-a deschis oficial un nou La Mama in ventrul vechi al Bucurestiului, chiar pe Lipscani. Arata bine locul, a fost pastrata identitatea celorlalte restaurante La Mama. Dupa cum mi-a zis chiar Catalin Mahu, seful restaurantelor La Mama, exista totusi cateva elemente specifice acestei locatii.

Vinoteca. Ocupa intreg peretele restaurantului si ofera clientilor ocazia sa isi aleaga vinul preferat.
Masa de fier forjat. Sensibil diferita din punct de vedere vizual fata de restul mobilierului. „Aceasta masa va fi rezervata exclusiv clientilor care vin foarte des, semn ca se simt la noi chiar ca la mama acasa.”
Toaletele. Aseara nu erau, dar vor contine rugamintea pe care managementul o adreseaza clientilor de „a nu uda florile”. :))

Am fost intampinati de gazde cu sampanie, o lista generoasa de bauturi de calitate, mancaruri specifice La Mama si muzica live. Despre trupa Jezebel si solista Izabela Barbu cu voce divina, intr-un post viitor.

Merci Roxana si #lamamalipscani pentru invitatie si pentru o seara foarte misto.

Ah, si sa nu uit: aseara l-am cunoscut pe Nihasa. Atat.
OK, OK, daca zice si el ceva de bine de mine poate revin pe subiect si zic si eu ceva de bine de el. :))

Am mai petrecut cu Pietricel, Maldita si Mihnea. Nihasa ne-a facut onoarea sa ne si imortalizeze:

Aventuri blonde in marele oras – Disparitiile misterioase ale pisicii dracesti 1

La mine in casa, de aproximativ 8 ani traieste o pisica draceasca. Ea este facuta din catifea neagra si draci de aceeasi culoare. La prima vedere, nimic deosebit. Daca nu iei in considerare faptul ca ochii ei verzi lumineaza ca lanternele pe intuneric. Dar mai important, ca pisica draceasca are abilitatea de a disparea si aparea misterios, mai ceva ca Houdini.

Prima disparitie s-a intamplat inca din capul locului, din momentul in care destinele noastre s-au intalnit prima si intaiasi data. Ma mutasem intr-o casa noua si ma decisesem sa ma intovarasesc cu o felina frumoasa, care sa imi bucure viata. Am plecat pe-o straduta din spatele blocului unde stiam ca gasesc matze berechet, am identificat cuibul de pisici colcaitoare, mici-mici abia nascute, am ales-o pe cea mai frumoasa din ele, alba cu ochi negri si am luat-o acasa. I-am oferit laptic de aceeasi culoare cu blanita ei si un culcus cald. Si-am plecat in treaba mea.

O juma’ de ora mai tarziu m-am intors acasa. Puiul meu de pisica alba nu era. Trebuie ca se ascunsese prin cotloanele intunecate ale casei mele noi. Imperturbabila, am judecat: ma voi duce afara sa iau un alt pui de pisica. Cu acesta al doilea pui ma voi imprieteni, il voi hrani, ma voi juca. Va marturisesc gandul ascuns: sa ma folosesc de ea pentru a scoate pisica alba luxoasa din ascunzisul ei minuscul, sa o pastrez si sa scap de „momeala”.

Zis si facut! Am ales din spatele blocului un pui secundar de pisica: intamplator neagra, slaba si cam uratica. Dar prietenoasa! Ne-am jucat, ne-am pupat, am hranit-o. Totusi, cea alba nu se lasa descoperita. Uf, trebuia sa plec in week-end la mare! Am facut ce ar fi facut oricine in locul meu (nu?): am lasat toate usile la toate mobilele deschise (nu care cumva sa fie prinse felinele in capcana), toate geamurile (sa aiba aer), am indestulat cateva castroane cu apa si mancare, am incuiat casa si-am plecat, lasand in prag o pisicuta mica-mica neagra cu ochi verzi si una alba, ascunsa pe te-miri-unde.

Final de week-end. Revin acasa cu o frica teribila in san: daca micile creaturi s-au prins in vreo mobila si si-au gasit sfarsitul in casa mea, imputind-o fara speranta? Daca nu le ajunsese mancarea si apa? Daca…?

Ei bine… surpriza! La intoarcerea acasa nicio pisica nu mai locuia in apartamentul meu. Mirosul era corespunzator, zero mortaciuni minuscule. Mancarea neatinsa. Apa nebauta. Totul curat, dar neinsufletit. Am verificat cu infrigurare toate colturile, ascunzisurile posibile. Nimic! Contrariata, am realizat ca o disparitie misterioasa se petrecuse.

Cum reusisera doua pisici mici, de lapte, sa dispara din apartamentul meu de la etajul 1? O saptamana intreaga am strigat pis-pis prin casa si am pus apa si mancare proaspete in castroane. Doar-doar micile creaturi s-or indupleca sa iasa din ascunzis. In zadar!

Abia o saptamana mai tarziu, un prieten, in vizita fiind, admirand peisajul de pe geam, ascultandu-mi incredibila poveste ma intreaba imperturbabil: Si zici ca ai in casa o pisica neagra, mica de tot cu o privire draceasca asa?
Da, da, raspund eu. A disparut ca un gand: fara urma.
Stiu eu unde e, zice. Uita-te pe geam. E jos si se uita la noi. Du-te si ia-o. Cred ca pisica asta a lui Houdini a decis sa-si faca uimitoarea aparitie!

Top 10 pozele mele

Initial am vrut sa pun Top 20 pozele mele. Dar (inca!) nu am 10 care sa imi placa asa de mult. Ma limitez la cele 10 pe care mi-a placut cel mai mult sa le fac si care au si iesit asa cum le-am „vazut” la momentul declansarii.

M-ar interesa sa stiu care e preferata voastra… 🙂

Cum reactioneaza barbatii cand aud de casatorie

Azi imi propuesesem sa scriu despre un subiect destul de simplu si la-ndemana: fericirea. Da, da, simplu si la-ndemana, ce mare lucru?!?! 🙂 Dar uite ca m-am impiedicat de pragul usii de la Breaza, mi-am dat o unghie peste cap si s-a dus naibii fericirea mea. Cand sa fiu si eu gurul unei generatii de nefericiti… puf, fuse si se duse!

Azi deci nu avem fericire. Reveniti maine.

Va ofer in schimb intelepciune pe paine. Va arat cum reactioneaza barbatii cand aud de casatorie. Atentie! Clipul nu e pentru domnisoarele slabe de inima. Dar celor puternice le recomand calduros sa ia notite!

Cum e sa ai cel mai lung nume… Si cum o fi sa te cheme Platon Popescu?

Buna, sunt Cristina Maria Constantinescu si am, poate cel mai lung nume din lume. O sa imi ziceti ca nu, mai exista fosti colegi de-ai vostri de liceu Andreea Luana Roxana Clarisa Stoicovici sau Petre Claudiu Dumitru Diaconescu, dar va zic un lucru: ei sigur nu au profitat complet de beneficiile de a avea cel mai lung nume din lume. Eu da:

Eu nu m-am inghesuit niciodata la listele de admitere la liceu sau la facultate. Eu am stat ca o lady in spate si, peste capetele celorlalti m-am uitat cu calm la avizier. Numele cu coada cea mai lunga din lista, aflat de obicei la admisi, deci deasupra liniei (ce carcotasi sunteti!), sigur era al meu. Chiar si asa insa, asteptam sa plece multimea pentru a confirma informatia, dar stateam linistita pana se-ntampla asta: intrasem, cum sa nu admita ei la liceu / facultate persoana cu cel mai lung nume din lista?

Mie nu mi s-a gresit niciodata numele pe la administratiile financiare si alte institutii greoaie unde e bine sa nimeresti totul corect din prima si sa nu trebuiasca sa te reintorci. Pai cum ar putea sa mi-l greseasca? E atat de lung, CON-STAN-TI-NES-CU, incat nimeni nu se poate abtine sa nu il silabiseasca. Dar recunosc, cum orice regula are exceptii, mi se mai intampla ca oamenii administrativi sa il prescurteze… Constantin si mai cum ati zis? Ntz, ntz, ntz…

Sunt memorabila prin sine, de ce sa nu admitem incontestabilul. Dar recunosc: faptul ca am un nume de fost presedinte cu cioc nu a stricat. Sunteti ruda cu presedintele Constantinescu? e o intrebare adresata pe ton mustacitor de (nu exagerez!) zeci de ori. Trag speranta sa ajunga frati-meo presedinte de banca si atunci o sa pot zice: DA frate, chiar sunt! Pacat ca pana atunci, de presedintele cu cioc nu-si va mai aminti prea multa lume.

Si, daca tot veni vorba, uite ce alte nume (pe langa cele lungi din primul paragraf) funny am mai intalnit eu: Fratii Liviu si Ciprian Duminica. Nicu Ciontu. Diomena Miteanu. Domnul Platon Popescu.

Hai, mai bagati si voi ca e fun si sigur aveti zeci de exemple!