Arhiva | Acasa RSS feed for this section

Nea mesterica fara frica

7 Iul

Definitie.
Nea Mesterica este acea persoana care se ocupa cu una din urmatoarele indeletniciri pe langa casa omului: instalatii, tamplarie, electrice.

Intrebare.
De ce nu ii e frica lui Nea Mesterica?

Din cele mai vechi timpuri Nea Mesterica a fost buricul pamantului si centrul universului. Dovezi clare atesta ca el a fost numit sef de trib, de clan, de hoarda. Oriunde se ducea era primit regeste cu tuiculita si sunculita. Se prea poate ca aceste desfatari sa se numeasca asa de la numele posibil al lui Nea Mesterica: Culita. Vedeti? Totul se leaga…

Dar divagam. De ce nu ii e frica lui Nea Mesterica?
Nea Mesterica este o persoana integra. El cand a vorbit o vorba, vorba ramane. El conduce lucrarile cu maini sigure si ochi ager catre victoria finala. Pe Nea Mesterica nimic nu il tine in loc: nici solicitarea altui client care plateste mai bine, nici carciuma in care se intalneste intamplator cu colegii de breasla in drum spre tine, nici calendarul care atesta clar faptul ca daca e marti, e Nea Mesterica, dar nu specifica exact care marti.

Si atunci de ce sa ii fie frica lui Nea Mesterica?
Nea Mesterica e acolo pentru tine cand parintii insisi te-au parasit. El face practic munca voluntara, numai ca sa fii tu fericit in casa asta noua enorma pe care ti-ai luat-o. Nu stie exact la ce iti trebuia asa o casa mare, dar acuma asta e: ai gresit, ai gresit. E buna, lasa, sa o stapanesti sanatos. Nea Mesterica nu o sa iti poarte pica. Nu-ti face griji in legatura cu grinzile astea. Si nici fata de balustrada de pe casa scarii. Cutremurele sigur o sa ocoleasca zona asta ultra centrala in care te-ai mutat (smecher tupeist ce esti!). Si chiar daca prin absurd cutremurul o sa loveasca blocul tau nou-nout, tot ce trebuie sa faci e sa te feresti de casa scarii, de balcon, de peretii de rezistenta si de tocurile usii. Astea nu sunt deloc sigure. Nea Mesterica iti spune cand observa lucruri de-astea, vitale. Nu te lasa sa te bucuri ca prostu’ de lucrurile simple, potrivite pentru plebe, pentru simtul comun…

Nea Meserica e fara frica. Pai de ce ar fi altfel?
Nea Mesterica e un om dintr-o bucata. Pe langa toate problemele vietii a trecut senin, doar cu mica sa cutie de scule. Vine, desface tacticos servieta de piele naturala, scruteaza inlauntru-i si alege obiectul care iti va salva viata. Nu e nevoie sa ii multumesti. El face de-acum parte din familia ta. In razboi si in dragoste multumirile sunt de prisos. O vorba buna si o recomandare e tot ce are nevoie Nea Mesterica.

De ce ar simti vreodata frica Nea Mesterica?
Nea Mesterica termina treaba la timp, n-are de ce sa-i fie frica. Micile intarzieri inerente nu sunt cauzate de dansul. Exista fortze universale in jurul lui Nea Mesterica, fortze care il impiedica uneori (rarissim) sa termine treaba la data promisa inca din capul locului. Atacurile galactice vin pe flancuri: era inchis la magazinul de suruburi, fabrica nu a terminat de facut usile, constructorii blocului astuia blestemat au lucrat de mantuiala. Nea Mesterica vede treaba de carpaci de la o posta! Era clar ca nu se poate incheia lucrarea la timp. Asa e cand inaintea lui Nea Mesterica ai fost prost si ai adus amatori.

Pai si deci de ce nu-i e niciodata frica lui Nea Mesterica?
Concluzia noastra: pentru ca ai fost tampit si i-ai dat banii inainte!