Arhiva | Aventuri blonde in marele oras RSS feed for this section

Ceasul rau, pisica neagra

26 Aug

Ieri am constatat ca toate lucrurile importante pentru mine, cele care ma ajuta sa comunic si sa ma misc, sunt intr-o masura sau mai mare bulite.

Blackberry-ul meu s-a spart si se mai tine intr-o ata. La propriu adica: l-am legat cu o ata. Nu stiu daca din cauza asta sau nu, dar nu imi mai merge nici netul pe el. Adio twit-uri in miscare, adio postari pe facebook. Adio „i will never be borred again”.

Bicicleta a ramas intr-o singura frana. Plus ieri mi-a cazut lantul si m-am oprit in mijlocul Pietei Vitan, am pus-o cu roatele in sus si am mesterit-o. Ma scaldam in vaselina pana la coate. In plus, scartaie de zici ca sta sa se rupa. De ce nu s-o compensa? Vaselina in exces de pe lant sa se duca la locul rau scartaitor…

Masina Galbena a facut pana. Acum o luna! De atunci mergem cu roata de rezerva. Nu pare dramatic? Sa conduceti voi o masina cu 3 roti de tractor si una de semicursiera. Sa vedeti cum vi se rupe sufletul cand fix cu roata „de bicicleta” dai intr-un gropan, in timp ce grasele si solidele ei surate se lafaie pe asfalt lin.

Sigur e o conspiratie mondiala. Dar ce vrea ea sa-mi spuna?

Aventuri blonde in marele oras – Disparitiile misterioase ale pisicii dracesti 1

1 Aug

La mine in casa, de aproximativ 8 ani traieste o pisica draceasca. Ea este facuta din catifea neagra si draci de aceeasi culoare. La prima vedere, nimic deosebit. Daca nu iei in considerare faptul ca ochii ei verzi lumineaza ca lanternele pe intuneric. Dar mai important, ca pisica draceasca are abilitatea de a disparea si aparea misterios, mai ceva ca Houdini.

Prima disparitie s-a intamplat inca din capul locului, din momentul in care destinele noastre s-au intalnit prima si intaiasi data. Ma mutasem intr-o casa noua si ma decisesem sa ma intovarasesc cu o felina frumoasa, care sa imi bucure viata. Am plecat pe-o straduta din spatele blocului unde stiam ca gasesc matze berechet, am identificat cuibul de pisici colcaitoare, mici-mici abia nascute, am ales-o pe cea mai frumoasa din ele, alba cu ochi negri si am luat-o acasa. I-am oferit laptic de aceeasi culoare cu blanita ei si un culcus cald. Si-am plecat in treaba mea.

O juma’ de ora mai tarziu m-am intors acasa. Puiul meu de pisica alba nu era. Trebuie ca se ascunsese prin cotloanele intunecate ale casei mele noi. Imperturbabila, am judecat: ma voi duce afara sa iau un alt pui de pisica. Cu acesta al doilea pui ma voi imprieteni, il voi hrani, ma voi juca. Va marturisesc gandul ascuns: sa ma folosesc de ea pentru a scoate pisica alba luxoasa din ascunzisul ei minuscul, sa o pastrez si sa scap de „momeala”.

Zis si facut! Am ales din spatele blocului un pui secundar de pisica: intamplator neagra, slaba si cam uratica. Dar prietenoasa! Ne-am jucat, ne-am pupat, am hranit-o. Totusi, cea alba nu se lasa descoperita. Uf, trebuia sa plec in week-end la mare! Am facut ce ar fi facut oricine in locul meu (nu?): am lasat toate usile la toate mobilele deschise (nu care cumva sa fie prinse felinele in capcana), toate geamurile (sa aiba aer), am indestulat cateva castroane cu apa si mancare, am incuiat casa si-am plecat, lasand in prag o pisicuta mica-mica neagra cu ochi verzi si una alba, ascunsa pe te-miri-unde.

Final de week-end. Revin acasa cu o frica teribila in san: daca micile creaturi s-au prins in vreo mobila si si-au gasit sfarsitul in casa mea, imputind-o fara speranta? Daca nu le ajunsese mancarea si apa? Daca…?

Ei bine… surpriza! La intoarcerea acasa nicio pisica nu mai locuia in apartamentul meu. Mirosul era corespunzator, zero mortaciuni minuscule. Mancarea neatinsa. Apa nebauta. Totul curat, dar neinsufletit. Am verificat cu infrigurare toate colturile, ascunzisurile posibile. Nimic! Contrariata, am realizat ca o disparitie misterioasa se petrecuse.

Cum reusisera doua pisici mici, de lapte, sa dispara din apartamentul meu de la etajul 1? O saptamana intreaga am strigat pis-pis prin casa si am pus apa si mancare proaspete in castroane. Doar-doar micile creaturi s-or indupleca sa iasa din ascunzis. In zadar!

Abia o saptamana mai tarziu, un prieten, in vizita fiind, admirand peisajul de pe geam, ascultandu-mi incredibila poveste ma intreaba imperturbabil: Si zici ca ai in casa o pisica neagra, mica de tot cu o privire draceasca asa?
Da, da, raspund eu. A disparut ca un gand: fara urma.
Stiu eu unde e, zice. Uita-te pe geam. E jos si se uita la noi. Du-te si ia-o. Cred ca pisica asta a lui Houdini a decis sa-si faca uimitoarea aparitie!

Cum a fost la #Blogtail. Sau bloggerite si cocktails la Cafepedia

22 Iul

Cum a fost miercuri seara seara la Cafepedia din Romana… Oh… Cu ce sa incep? 
Cu fetele, da, cu fetele cucuietele care de ieri au fiecare cate un cocktail care le poarta numele.

Ele sunt Roxana (si gazda de aseara) si, in ordine alfabetica, sa nu se supere nimeni… Alina Constantinescu, Anca Bundaru, Anca Nelersa, Anurim, Iyli, Ligia Adam, Maldita, Marie-Jeanne, Oana Bratila, Pietricel, Pyuric, Raluxa, Ruxa si Sana.

Iar cocktail-urile sunt, intr-o ordine aleatoare, mai jos si la Cafepedia. As putea sa va zic ca nu am gustat decat unul-doua, dar realitatea a fost alta… mult mai dulce si fructata. 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Aventuri blonde in marele oras – Loganul care mi-a tras-o

30 Iun

Acum o vreme am avut nevoie de alta masina in afara de marea Galbena din dotare, asa ca m-am rugat de un frate sa imi dea vechiul lui Logan pentru o zi. Fara alte introduceri am ajuns la poarta banchera (fratele o arde benchereste) si am intrat in posesia cheilor. Am incalecat pe-un scaun si-am plecat in treaba mea. Mai cu scartaituri, mai cu opinteli, dar treaba, de bine de rau, mergea.

Ajung la destinatie si ma strecor pe langa un domn sofer, parcat fix pe mijlocul strazii, fara scrupule, dar regulamentar, pe avarii. Stiti cum e: in dragoste, in razboi si pe avarii totul e permis. Dau sa parchez, incercand in acelasi timp sa il evit si pe domnul sofer. Trag cu putere de un volan inghetat intr-o tehnologie depasita, fara servo. Scartai, scrasnesc, transpir. Ma urnesc doar cat sa ma asez bot in bot intr-o dreapta perfecta cu masina domnului sofer. El uimit. Eu jenata. Parca ziceam: Stiti, in general stiu sa parchez, dar Loganul acesta nu are servo… Si nici macar nu e al meu…

Ma opintesc si in 10 minute ma asez paralel cu dansul, acest maret domn sofer care nu prididea din a fi uimit de abilitatile mele de a parca in doar 80 de manevre. Reusesc. Uraaaa! Geamul meu de sofer in dreptul geamului lui. El, fara a incerca macar sa schiteze discretia, se holbeaza la mine. Parca ar vrea sa ma atinga sa se asigure ca sunt aievea si nu un subiect iluzoriu de viitoare bancuri cu blonde spuse prietenilor la bloc.

Ranjesc fericita si transpirata si dau sa deschid geamul, tragand opintit din manivela, ca sa ma explic. Dar vai! Geamul de Logan ma tradeaza. In loc sa plece in jos in mod egal, ca orice geam automobilistic, geamul de Logan se stramba dramatic si pica doar dintr-un colt, precum Titanicul. Jumate scufundat in cuva special amenajata, jumate semet, blocat sus, fara sens si scapare. Casc ochii ingrozita si il vad: domnul sofer, parcat regulamentar pe mijlocul drumului, pe avarii, rade cu pofta. Rade cu asa pofta ca se scutura masina, si burta, si-l vad ca vrea chiar acum sa sune un prieten sa ii povesteasca live super comedia ce se joaca numai pentru el. Ies, blochez portierele, trag cu ambele maini de geam in sus, din exterior si plec fara alte comentarii.