Concert tribut Amy Winehouse cu Maria Radu, Nico, Rona Hartner si Paul Seling (foto si video)

25 Aug

Marti am fost la concertul tribut in memoria Amy Winehouse, organizat de Events, sponsorizat de Ciuc si sustinut de Maria Radu, Nico, Rona Hartner si Paula Seling.

Eu ma dusesem sa o aud pe Maria Radu si eram curioasa de Rona Hartner. Pe prima o urmaresc demult, inca din perioada colaborarii cu Vank sau a piesei „M-am indragostit un pic”, pe care a si cantat-o aseara. Pe a doua nu o auzisem niciodata cantand, dar auzisem ca orice aparitie a ei se lasa cu show. 🙂

De Nico si de Paula Seling nu aveam decat pareri de bine. Dar nici nu m-as fi omorat sa ajung la vreun concert de-al lor. Mi se parea ca au ramas blocate intr-un moment al „muzicii usoare romanesti”. E… nu e chiar asa. Nico a cantat doar doua piese, foarte misto interpretate.

Paula Seling insa a cantat spre o ora si pot sa va zic ca am devenit fan. Fata stie muzica. Da, e blocata intr-o combinatie de Monica Anghel si Luminita Anghel, cel putin in ceea ce priveste alegerea pieselor. Dar cand o scoti pe ritmuri black, maaaan, the girl can sing! 🙂

Vreau doar sa auziti versiunea „Back To Black” a Paulei.

Si pozele, marca proprie.

How to put a… (completati spatiile albe)

23 Aug

Suntem ceea ce gandim.
Suntem cei cu care ne insotim.
Suntem produsul scolilor pe care le-am urmat.
Suntem varianta mai noua, (nu neaparat) imbunatatita a parintilor nostri.
Suntem 70% apa.

Suntem ceea ce ne sugereaza Google ca suntem?

Mi-am cunoscut sala de fitness pereche

16 Aug

Stiti cum se zice ca fiecare avem pe lume un suflet-pereche? Si sufletul ala pereche vine cand te astepti mai putin, dupa ce ai testat mai multe suflete care s-au dovedit gresite pentru tine. Si sufletul asta pereche umple toate golurile pe care nici nu le constientizai. Are exact trasaturile pe care ti le doresti, te pupa daca iti plac pupaciosii, petrece daca iti plac petrecaretii, se aventureaza daca iti plac aventurosii.

Asa e si cu mine si salile de sport. Am incercat multe. E drept, eu de fapt cautam un bazin de inot. Si uite asa am testat si sali de fitness, ca vin la pachet de multe ori. In plus, cand am gasit bazinul de inot perfect, s-a dovedit ca cele 100 de bazine efectuate per sesiune nu au deloc efectul scontat. De a-mi scadea greutatea fundala adica. 😀 Si iar da-i si lupta, si cauta, si intreaba o lume intreaga.

Stiam ce caut. Vizualizam antrenamentele la sala-pereche in visele mele de primavara, cand lupta cu kilogramele e cea mai apriga, pentru ca vine vara.

Stiam ca trebuie sa fie intense pentru ca am multa energie. Scurte pentru ca nu-mi place sa transpir pe perioade lungi de timp. Insotite de muzica motivanta data tare, ca sa ma simt ca intr-un film cu sportivi de performanta. Intr-o locatie centrala, cat mai aproape de casa, pentru a ma deplasa cu bicicleta. Cu traineri fun si care stiu sa imi recomande miscari speciale, potrivite cu mine si constructia mea fizica.

Si am gasit-o! Si va povestesc si voua despre ea, poate o identificati si voi ca fiind sala-pereche.

Se ia o camera patrata, cat o sufragerie de mare. Se aseaza in ea, intr-un cerc larg, aparate de fitness noi, ultimul racnet, care lucreaza in sistem hidraulic. Asta inseamna ca nu sunt de-alea clasice, cu greutati, ci din alea care lucreaza cu aer dozat direct proportional cu efortul depus: cu cat tragi mai tare, cu atat ele se opun mai tare. Aparatele se intercaleaza cu un numar egal de steppere. Uite:

De ce imi place? Pai sa luam pe rand ce va ziceam mai sus:
Antrenamentul e intens. Fiecare aparat lucreaza sustinut, timp de 30 de secunde, o grupa anume de muschi, urmat de stepper care ii relaxeaza si ii ajuta sa se dezvolte. Transpiri o fantana, vorba Roxanei.
Antrenamentul e scurt. Dureaza 30 de minute. 3 ture de aparate si de steppere, a cate 30 de secunde fiecare. Scurt si la obiect. Cardio, forta, stretching la final si gata!
Antrenamentul e insotit de muzica motivanta plus de o voce inregistrata care te anunta cand trebuie sa schimbi aparatul si sa incepi cele 30 de secunde de miscare.
FitCurves este la Vitan, foarte aproape de Bucuresti Mall. Uite aici pagina de contact. Ma desparte de sala o strada, respectiv Popa Nan.
Sesiunile de training sunt coordonate de Paula, Ana-Maria sau Ramona. Ele nu te scapa din ochi si iti indica miscarile potrivite cand vine randul stepperelor.

Asta e! Gata, i-am facut reclama. Pentru ca mie mi se potriveste manusa. Pentru ca de cand am intalnit sala asta ma simt mai bine. Pentru ca imi face chiar placere sa ma duc in fiecare zi.

Pe Facebook o gasesti aici – http://www.facebook.com/FitCurves

Lasa-mi o vorba sa imi spui cum ti se pare.

TOP 10 poze de vara din vacantele mele preferate – Corfu 2006

12 Aug

Anul asta, din motive de casa noua, am spus pas vacantelor de vara, celor care implicau huzureala la piscina sau la vreo mare albastra. Care ar fi insemnat plimbari pe sub palmieri si distractii nocturne pline de amintiri.

N-avem. Anul asta pas. Poate la anu’. Dar mi-e dor. Asa ca uite niste poze din vacantele mele de vara preferate. Mi-e pofta de multe poze, deci le iau in ordine. Prima parte: Corfu 2006. Urmeaza Barcelona 2007, Grecia continentala si Corfu 2008, Coasta de Azur 2009, Zakynthos 2009, Mykonos 2010.

Vacanta de vara din 2006, din Corfu. Stiti voi, „acolo locuieste sufletul meu” inca.

Aventuri blonde in marele oras – Disparitiile misterioase ale pisicii dracesti – Partea 2

11 Aug

La mine in casa, de aproximativ 8 ani traieste o pisica draceasca. Ea este facuta din catifea neagra si draci de aceeasi culoare. La prima vedere, nimic deosebit. Daca nu iei in considerare faptul ca ochii ei verzi lumineaza pe intuneric precum lanternele. Dar mai important, ca pisica draceasca are abilitatea de a disparea si aparea misterios, mai ceva ca Houdini.

Citeste si partea 1, ca sa intelegi contextul istoric.

Viata mea cu pisica draceasca mergea lin. Eu am mai imbatranit cativa ani, ea a crescut. Deasupra noastra plana inca misterul imposibilitatii ca o pisica abia nascuta sa sara de la etajul intai, dar lucrurile nu au fost niciodata dovedite. Cum ziceam, eram fericite. Eu imi gateam mancaruri bazate preponderent ingrediente cum ar fi pieptul de pui si ficatul, felurile preferate, ea torcea multumita.

Pana intr-o zi. Cand ajung acasa de la serviciu, bag cheia in usa, fac un pas in casa si astept sa mi se incolaceasca felina draceasca printre picioare. Dar nimic! Nu concepeam mersul prin casa fara a ma impiedica de o bucata de catifea neagra. Strig alintat: Freddie! Felina adorabila… Nimic! Sunt siderata: ma afla in fata unei premiere nemaivazute. Nici macar un sunet plin de repros pentru ca a stat singura o zi intreaga, nu tu un miorlait violent de foame, nicio mustrare sub forma unor hartiute tocate marunt-marunt prin casa. Nimic! Liniste si pace. O disparitie misterioasa se petrecuse.

Judec la rece: pentru a doua oara de cand o cunoscusem, pisica draceasca sarise pe geam. Cum? Geamurile erau inchise. Nu stiu. Cert e ca nu se mai afla in casa. Inima imi bate nebuneste, pulsul se accelereaza. Trebuie sa o gasesc! Trecusera ore intregi si ea n-a aparut. E de neconceput. Inexplicabil…

Dau fuga afara, in locul in care, cu ani in urma, pui fiind, alesese sa se intoarca la mine. Nu e. O strig disperata, o caut pe sub masini, in jurul blocului, prin canale. Strabat sute de metri de spatii verde, hatisuri complicate, nu prea curate si o zaresc! E speriata, disperata chiar. Mi-e clar ca vrea sa vina urgent acasa. O strig bucuroasa, se uita la mine. Stiti, ea e mai uimita asa… Ajung langa ea, dar ezita. Ma gandesc: desigur, vocea mea suna altfel aici, afara, fata de cum suna in casa. Reusesc sa o prind, o mangai sa o linistesc. Toarce. Plec cu ea spre casa, se zbate dar nu-i dau drumu. Trebuie sa ajung cu ea in siguranta acasa si acolo totul va fi bine.

Ajung cu greu in apartament, ea destul de ciufulita de stransoarea mea, eu destul de zgariata de de ghearele ei protestatare. Urc scarile, ajung in dreptul apartamentului si stupoare: o pisica gri ma astepta la usa. Ma uit la pisica draceasca din brate. Era uimita. Ma uit la cea gri. Uimita. Amandoua cu ochi beliti, verzi, diavolesti. Pisica gri se scutura si se scarpina. Din ea se ridica un nor. Cea neagra mi se zbate in brate. Ii dau drumul. Se intalnesc pentru o clipa, se confrunta, cea neagra se intoarce si pleaca in fuga. Cea gri mi se gudura catifelat si murdar de un picior. Imi lasa o dara de albeata.

Ma uit atent: e chiar pisica mea. O mangai pe cap. Varul alb prin care se tavalise dracoasa imi ramane pe mana. Si realizez. Fireste, e elementar: se deghizase. Reusise o noua disparitie prin mijloace demne de un magician. Bravo! Bravo! Bravo!

Izabela Barbu a scris povestea Jezebel de la banci la romante

10 Aug

Cum va ziceam aici, am avut saptamana trecuta ocazia sa o revad pe Jezebel intr-un cadru perfect pentru muzica ei: petrecere si antren de buna calitate la lansarea noului restaurant La Mama de pe Lipscani.

Anterior o ascultasem pe Izabela Barbu la un bal de caritate organizat pentru pictorul Bogdan Mihai Radu. Jezebel a sustinut atunci un concert cu muzica romaneasca interbelica, chansonette si melodiile Mariei Tanase. Am ovationat. M-am indragostit de o voce. Se joaca asa de bine cu melodia, cu vocea asta a ei incat, impreuna cu prietenii prezenti, am glumit spunand ca ar fi in stare sa sparga paharele aflate prin preajma.

Nu am gasit un exemplu pe youtube suficient de relevant, realitatea intrece inregistrarea, dar uite ceva care sa va faca o idee:

Dupa concert am stat si de vorba cateva minute. Mi-a povestit ca a lucrat in banci timp de 20 de ani pana sa aiba curajul sa faca pasul decisiv catre muzica. Mi i-a laudat pe cei 2 super instrumentisti cu care se insoteste, Ciprian Parghel la contrabas si Puiu Pascu la pian. M-a rugat sa ii trimit pe mail pozele pe care i le-am facut. Imi pare tare rau ca nu m-am straduit sa prind cadre mai bune. Promit sa ma revansez cu prima ocazie.

De ce scriu postul asta? Pentru ca vreau sa o tineti minte pe Izabela Barbu si data viitoare cand veti vedea trupa Jezebel cap de afis si o veti auzi cantand, sa va amintiti de blogul asta si de recomandarile de exceptie pe care le primiti aici. Totul e pe interes, nu? 😛

3 orase mari care NU mi-au placut

9 Aug

Sigur, am scris ca NU mi-au placut Atena, Viena si Londra mai mult de dragul titlului. 🙂 Fiecare este un oras incredibil. Diferenta au facut-o perioada nasoala in care le-am vizitat, sau faptul ca am stat foarte-foarte putin, sau pur si simplu lipsa chimiei dintre noi. Le-as mai da o sansa oricand… in special Londrei.

Atena a pierdut mult prin comparatia cu Salonic si orasele insulare, in special Corfu Town, Kerkyra, pe care il stiu ca-n palma si pe care il ador. Atena e imbacsita, aglomerata, veche si prafuita. In plus, Atena pe care am vazut-o eu era ca incinsa pe plita, pana la 50 de grade. Era asa de cald acum 3 ani cand am fost, incat chelnerii care ne vedeau ca ne indreptam spre terasa lor, scoteau deja canile mari de apa aburinda cu gheata, in asa fel incat sa se faca irezistibili si sa ne asezam la ei.
Am stat doar 3 zile in care am bifat cele mai importante atractii turistice pe o arsita care ne topea din picioare. Am locuit in zona Omonia (sau Omnia, sau Omones), zona centrala, foarte veche si foarte bantuita de pesti si prostituate. Noi am beneficiat de cartierul „alb”, dar 3 strazi mai incolo daca mergeai gaseai o oferta extrem de variata si exotica de negrese si negri care invitau la placeri care mai de care mai corporale.
De remarcat plaja Glyfada, pe care a gasit-o prea tarziu, la asfintit, in ultima zi, dupa ce pierdusem dimineata si amiaza pe o plaja aglomerata, murdara, oribila. Chiar si tarziu descoperita, Glyfada, plaja si clubul in aer liber, a facut o diferenta…

Londra probabil e un oras mult mai frumos decat am vazut eu in cele 3 zile. Problema, daca o pot numi asa, a fost ca am facut acolo lucruri asa de misto cu oameni asa de cool, incat orasul in sine a cam palit… Am apucat doar sa luam un bus turistic si sa facem o tura completa, plus sa dam o roata in London Eye.
Dincolo de orasul in sine, sederea a fost incendiara: am petrecut o noapte intreaga la Ministry of Sound, vestitul club londonez, in gradena VIP, am fost la concertul Madonna de pe O2 Arena si am nimerit in mijlocul Gay Parade, un spectacol de strada fantastic. O fraza speciala e de zis despre O2 Arena, mai ales in contextul deschiderii Arenei Nationale din Bucuresti. O2 Arena este o sala polivalenta in adevaratul sens al cuvantului: concerte, meciuri si competitii sportive de toate felurile. 20.000 de locuri asezate pe inaltime, scaune confortabile, cu spatiu generos de picioare intre randuri, zeci de cafenele si restaurante cu mancare pe care o poti lua linistit in sala fara sa te temi ca deranjezi pe ceilalti. De concertul Madonnei intr-un post special, dedicat celor mai tari concerte vazute de mine vreodata.

Viena aproape ca nu a avut nicio sansa de a intra in topul oraselor mele preferate. Am vazut-o in fuga, in jumatate de zi petrecuta in centru, pe un frig naprasnic de decembrie, dupa o noapte dormita partial. Veneam din Slovacia, unde ne-am petrecut Revelionul 2007. Imi amintesc doar ca rezistam jumatate de ora pe-afara, apoi ne ascundeam cate-o ora in vreun bar, restaurant, cu ceva cald in mana. In plus, total neinspirata, m-am gasit sa ma imbrac foarte subtire. Ce sa-i faci? Am gandit ca o sa sufere baba la frumusete. N-a suferit prea mult, dar nici Viena n-a vazut-o. Singurul lucru care m-a impresionat cu adevarat au fost ornamentele ramase de la Craciun, luminitele stradale, copacii impodobiti. Cred ca o ninsoare ar fi schimbat mult imaginea cu care am ramas.
Mi-a fost de ajuns insa pentru a-mi da seama ca nu e un oras pentru mine: prea rece, prea multa istorie, prea multe cladiri si „pietre”, prea putin sentiment.

Hai, ziceti si voi. Ce oras credeati ca o sa va dea pe spate si nu v-a dat? Si de ce?